Maternitatea este adesea pictată în nuanțe de bucurie și împlinire, dar realitatea este mult mai nuanțată. Pe măsură ce copiii cresc și nevoile lor evoluează, multe mame – în special în stadiile incipiente – se trezesc copleșite emoțional și fizic. Acest lucru poate duce la o afecțiune gravă cunoscută sub numele de burnout matern, care este deosebit de comună începând cu ceea ce experții numesc acum „al patrulea trimestru.”
Al patrulea trimestru: o fază critică, dar trecută cu vederea
Al patrulea trimestru se referă la primele 12 săptămâni după naștere – un moment în care corpul, mintea și viața unei femei suferă schimbări profunde. Dr. Harvey Karp, medic pediatru și expert în dezvoltarea copilului, a inventat acest termen pentru a sublinia că nașterea nu este sfârșitul sarcinii, ci începutul unei noi perioade de tranziție intense.
Fiziologic, femeile se recuperează după trauma nașterii, se adaptează la schimbările hormonale masive (cum ar fi scăderea nivelului de progesteron și estrogen) și adesea se confruntă cu privarea de somn, luptele pentru alăptare și disconfortul fizic. Din punct de vedere psihologic, această perioadă este un teren fertil pentru anxietate, depresie și epuizare, mai ales în absența unui sprijin constant.
După cum explică psihologul dr. Alexandra Sacks în lucrarea sa despre tranziția la maternitate:
„După naștere are loc o schimbare seismică de identitate despre care puțini oameni vorbesc. Femeile au nevoie de mai mult decât de scutece și înfășări – au nevoie de schele emoționale.”
Sacks introduce conceptul de matrescență, analog adolescenței, pentru a descrie tranziția complexă către identitatea de mamă. Această perioadă este marcată de fluctuații hormonale, schimbări ale imaginii corporale și redefinirea relațiilor personale, toate contribuind la o reconfigurare profundă a sinelui.
Este normal ca noile mame să experimenteze o gamă largă de emoții, de la bucurie la îndoială și anxietate. Recunoașterea și acceptarea acestor sentimente sunt esențiale pentru adaptarea la noul rol și pentru menținerea sănătății mintale.
Înțelegerea epuizării materne
Burnout-ul matern nu este același lucru cu stresul general sau depresia postpartum, deși se poate suprapune. Se referă în mod specific la epuizarea emoțională cauzată de presiunile parentale, care duce la un sentiment de detașare de copil și sentimente de a fi o mamă ineficientă. Studiile au arătat că burnout-ul crește riscurile de neglijare și chiar de gânduri de evadare sau auto-vătămare ([Clinical Psychological Science](https://www.psychologicalscience.org/news/releases/parental-burnout.html?utm_source=chatgpt.com)).
În al patrulea trimestru, această epuizare începe adesea subtil: epuizare persistentă, crize de plâns, vinovăție pentru că nu „ai făcut suficient” sau te simți prins. Când sunt lăsate neabordate, aceste simptome se pot agrava pe măsură ce copilul crește și responsabilitățile materne se intensifică.
De ce contează sprijinul psihologic
Sprijinul psihologic profesional în timpul și după al patrulea trimestru nu este un lux – este o necesitate. Terapia și consilierea le pot oferi mamelor spațiu pentru a-și procesa experiențele, a învăța strategii de coping și a contesta așteptările nerealiste deseori puse asupra lor.
A fi un părinte perfect este imposibil, iar încercarea de a fi unul poate duce la epuizare. Orice le permite părinților să-și încarce bateriile și să evite epuizarea este, în cele din urmă, ceea ce este mai bine pentru copiii lor.
Acest sprijin poate ajuta, de asemenea, cu depresia și anxietatea postpartum, care adesea nu sunt diagnosticate din cauza stigmatizării sau lipsei de conștientizare. Terapia de grup, psihoterapia individuala și chiar platformele digitale apar acum ca modalități accesibile de a oferi acest ajutor atât de necesar.
Construirea sistemului de asistență potrivit
Sprijinul – indiferent dacă este emoțional, practic sau psihologic – este esențial în reducerea riscului de epuizare maternă:
În timpul celui de-al patrulea trimestru, sprijinul familiei și comunității poate ajuta la atenuarea efectelor fizice și emoționale. Pur și simplu a avea pe cineva care să urmărească copilul timp de o oră poate face o mare diferență.
Mai târziu, pe măsură ce copilul crește și provocările parentale evoluează, instrumentele externe de coping, cum ar fi reevaluarea cognitivă (recadrarea gândurilor negative) și pauzele programate devin vitale, mai ales atunci când sprijinul social este limitat.
Un apel la schimbare
Burnout-ul matern nu este un eșec personal – este o problemă sistemică, de familie.Prin recunoașterea solicitărilor impuse mamelor, în special în primele luni postpartum, și oferind un real sprijin psihologic și emoțional, putem începe să schimbăm narațiunea maternității de la suferința tăcută la una de forță susținută.
Pe scurt, al patrulea trimestru nu este doar perioada de adaptare a bebelușului, ci și a mamei. Și prin acel început, intens,crud, frumossi anevoios nici o mamă nu ar trebui să treacă singură.
